Navigation Menu+

Loz în plic

Posted on Dec 3, 2013 | 0 comments

Valul de oameni creşte tot mai mare şi înghite tot. Sunt puţini cei care rămân în afara vârtejului: vânzătorii de ziare, cei de la chioşcuri, câţiva care aşteaptă. Şi uite-l şi pe domnul ăsta care vinde bilete de bingo; pare în vârstă, pare să aibă...

Valul de oameni creşte tot mai mare şi înghite tot. Sunt puţini cei care rămân în afara vârtejului: vânzătorii de ziare, cei de la chioşcuri, câţiva care aşteaptă. Şi uite-l şi pe domnul ăsta care vinde bilete de bingo; pare în vârstă, pare să aibă timp. Mă apropii de el.

Domnişoară, nu am nicio evadareNu am nimic de felul ăsta. Stau toată ziua aici şi mă gândesc la viaţa mea. Am foarte multe regrete. Am facut multe greşeli. Mă gândesc mereu la ele.

Îmi dau seama că are totuşi chef să povestească, dar despre altceva. E un om îngândurat şi adâncit în trecutul lui. Vorbim destul de general şi la un moment dat, total neaşteptat, îmi spune.

De fapt chioşcul ăsta e evadarea mea. Faptul că stau aici singur, nu trebuie să vorbesc cu nimeni. 

Sunt liniştit. Nu câstig bani, fac 5 milioane, dar e linişte, e mediul meu, unde vreau eu, nu am probleme. Nu vreau să intru într-un birou unde sunt 20 de oameni.

Stau singur aici şi eu eram un băiat sociabil, un băiat căruia îi plăceau discuţiile. Am jucat pe o carte. Am pus toate sentimentele mele, toţi banii mei, toată munca mea, toată dragostea mea, le-am pus pe o carte şi m-a lăsat.

Pe ce carte?

Pe ultima mea soţie. Am iubit-o foarte mult. Foarte mult. Şi mi-a scris trei rânduri. Când am venit acasă, am găsit o scrisoare în care îmi spunea că a plecat în Italia. Şi din Italia mi-a trimis cerere de divorţ.

M-am căsătorit cu ea când aveam 34 de ani. Sunt despărţit în fapt de ea de 6 ani şi divorţat de 5 ani. Soţia mea a fost foarte frumoasă. Foarte, foarte, foarte frumoasă, dar nu am fost un băiat cuminte. Era greu să mă suporte o femeie. Mi-au plăcut femeile.

Despărţirea a fost momentul cel mai greu?

Sentimental da, dar ca moment greu, nu. Ca moment a fost când a murit mama mea. Aveam 47 de ani.

Chiar dacă aveaţi 47 de ani? Am impresia că dacă trec anii e puţin mai uşor cu moartea unui părinte.

Nu, nu,nu,nu. Să nu mă întrebaţi ce vârstă avea că nu conta. Ea mă înţelegea perfect. Mama mea ne-a crescut singură, desparţită de soţ la 28 de ani. Nu a făcut alte prostii, nu s-a recăsătorit şi am iubit-o, chiar am respectat-o pentru asta.

Şi cum ati depăşit acel moment foarte greu? Păi nu l-am depăşit. Am momente când plâng, când o simt în casă, când simt nevoia să mă destăinui. Ei îi spuneaţi tot? Tot, tot, tot! Ea a participat la tot, tot absolut. Ei îi spuneam, mama o iubesc pe soţia mea şi sunt cu alta femeie.

………………………………………………………………………………………………

Pe bilet era scris:

Am plecat în Italia, îmi pare rău dar tu ai vrut aşa.

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *