Navigation Menu+

Frunze

Posted on Oct 12, 2013 | 0 comments

La nord de Piaţa Presei Libere, peste drum de Herăstrău, e un parc de business: un grup de clădiri de sticlă,  iar în faţa lor o sculptură masivă care înfăţişează nişte cai nechezând. Vara, gazonul din faţa parcului este de un verde intens, perfect, însă toamna se umple de frunze uscate, care foşnesc sub picioare.

În faţa clădirilor poţi să vezi câţiva angajaţi care fumează. Sunt însă foarte departe de Daniel, care grebleaza frunzele, le strânge şi apoi le pune în tomberoane. Gazonul redevine verde, cu excepţia unor bucăţi mici, desprinse din frunze.

Îl intreb care e evadarea lui. “Când vin la muncă, nu încerc să scap de realitatea de aici, să mă gândesc la altceva. Încerc să îmi placă ce fac aici, nu doar să fac timpul să treacă şi să primesc nişte bani.” Mă întreabă şi el, dar tu cum evadezi, aşa că îi spun povestea mea, cum la muncă îmi puneam uneori căştile şi pentru zece minute mă rupeam de tot. “Şi pentru colegii tăi, cum crezi că era, să te vadă atât de absentă?”

“Mie nu mi-e ruşine de munca mea, îmi place să muncesc, muncesc aici opt ore şi la întreţinerea gazonului şi ca şofer şi apoi merg acasă şi muncesc şi acolo. Am primit o casă moştenire lângă Ploieşti, în care o iau de la zero. Eu mi-am pus parchetul, am cumpărat mobila, am zugrăvit, am rearanjat tot.”

Când îmi spune că are 30 de ani, pe care i-a împlinit în martie,  îl intreb dacă i s-a strâns un pic inima la gândul că a trecut la 30 de ani. “Deloc, astea sunt chestii fără nici o importanţă. Contează cum te simţi tu, nu lucrurile astea stabilite de lume. 30, 40. Am lucrat în Italia şi am văzut un bărbat de 70 de ani care îşi conducea maşina nou-nouţă şi era fericit.”

Fără să mai insist eu pe subiectul evadării, îl readuce el în discuţie. “Muncesc atât de mult, căci vreau ca în cele doua zile libere să pot merge cu un prieten, o prietenă pe munte, cu cortul, cu chitările, sau în Bărăgan, unde poţi vedea apusuri de soare minunate. Şi acolo nu e nici un zgomot produs de om, auzi doar găini şi porumbei.”

“Sunt anumite zone în care poţi să îţi găseşti refugiul şi liniştea. Merg des în satul care a fost izolat de zăpezi, Cârligu mic, la o casă care a fost chiar a bunicilor mei. A rămas totul ca înainte, noi doar am făcut un puţ să scoatem apă.”

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *