Eminescu

Într-un bistro din centrul Bucureştiului, un poster mare te momeşte cu surprinzătorul Singapore. Doi bărbaţi, unul pe la 60 de ani, mai plinuţ, celălalt spre 70, beau bere şi povestesc. Afară e încă frig, poate de aia bărbatul care pare mai în vârstă stă cu paltonul pe el.

Mă aşez la o masa de lângă ei şi îmi comand o ciorbă de văcuţă. Mă privesc în treacăt şi îşi continuă discuţia.

Vorbesc despre Luceafărul, câte strofe are. Nu sunt siguri. Iau o gură de bere.

“Cum trece timpul asta. Parcă Pământul se învârte mai repede.”

“Da, aşa şi este, există teoria comprimării timpului.”

……………………………….o scurtă pauză.………………………………..

“Ce meciuri mai avem?” întreabă unul dintre ei. “Argentina cu România.”

“Eu zic că are 100 de strofe. Dacă le înveţi îţi fac cinste cu o ciorbă de burtă şi un vin.”

“Stai să ne lămurim,” zice celălalt, îşi scoate telefonul şi formează un număr. Femeia pe care o sună, profesoară de română, nu poate vorbi chiar atunci. “Zi-i să numere strofele şi să revină cu un telefon,” spune cel mai tânăr dintre bărbaţi.

Apuc şansa de a intra în vorbă cu ei. “Cred că are 101 strofe. Vă place Eminescu?”

“De 15 ianurie, de ziua lui, am fost la el la cimitir.”

“Şi era multă lume?”

“Mai multă lume decât ne aşteptam, dar mai puţină decât ar fi trebuit.”

Acum că introducerea a fost făcută, le vorbesc despre proiectul cu evadarea.

“Foarte interesant. Dar staţi să lămurim. Despre ce evadare e vorba? Evadarea din cotidian sau evadarea mentală? De exemplu evadarea mentală e că eu visez la ceva mai bun pentru România.”

Evadarea cotidiană mai degrabă, zic eu.

“Bun, am stabilit. Interesantă întrebare…”

Răspunde primul cel pe la 60 de ani, care oricum e mai vorbăreţ. “De exemplu, aş evada cu o fată frumoasă, care zâmbeşte frumos, la o ciorbă de văcuţă (celălalt completează “sau la o ciorbă de burtă”), şi după aia la o plimbare în Herăstrău.“

Dar dumneavoastră, îl întreb pe cel de 70 de ani.

“Domnule…la mine evadarea este în imoral. (Celălalt completează “Din moral în imoral”) Am o familie la care mă întorc, o iubesc mult, dar evadarea este în imoral.

“Fizică sau mentală?” întreb. “Şi una şi celalaltă, dar preferabil fizică”.

“Sunteţi prieteni de mulţi ani?”

“De 25 de ani,” zice ăla mai tânăr. “De 40 de ani,” răspunde cel mai în vârstă. Nu e sigur de când, dar e clar că de mult timp. “Am fost colegi, acum ne vedem cam o dată la o luna”

“Şi prietenia este o formă de evadare. Ne spunem tot tot tot. Discutăm despre politică, amintiri, planuri de viitor, istorie. În primul rând istoria României. De obicei mai vine cu noi un prieten, care e profesor de istorie şi naţionalist. Bine, din păcate naţionalist are o conotaţie negativă la noi..din păcate.A fost şi astăzi, dar a plecat mai repede.”

La un moment dat îmi spune unul dintre ei: “Sunteţi foarte curioasă ca om..ce zodie sunteţi?“

Taur, îi zic. “Ahh, minunat! O zodie excelentă!”

“Dar dumneavoastră?” Fecioara, cel mai în vârstă, săgetător, cel mai tânăr.

“Cum sunt săgetătorii?” “Romantici!”

Sună telefonul la un moment dat. E profesoara de română. Luceafărul are 98 de strofe.