Argentina

Pentru Renata Arrigone Ghizzo, o fotografă de 22 de ani din Argentina, trecutul e locul în care evadează cel mai des şi sursa de inspiraţie pentru fotografii. I-am trimis câteva întrebări să o cunosc mai bine şi textul de mai jos e răspunsul ei.

Fotografiile mele sunt o formă de escapism, pentru ca mă transportă într-o secundă în trecut. Am făcut multe fotografii în casa Lydiei, bunica mea paternă care locuieşte în Santa Rosa, La Pampa, oraş în care m-am născut.

Casa ei a fost mereu un soi de sanctuar, şi ea a tradus asta în imaginea sa personală, purtând medalioane şi iconiţe cu sfinţii ei iubiţi. Ne dăruia mereu mie şi fraţilor mei câte ceva din colecţia ei, pentru a le purta ca amulete.

Când îi vizitez casa e ca şi cum timpul nu ar fi trecut, totul e la fel, intact; rozarul gigant, care înainte era şi mai mare prin ochii mei de copil şi icoanele care cumva mi-au fost mereu aproape şi păstrau un anumit mister legat de rostul lor acolo sus, atârnate, atât de imune la noile tendinţe, autohtone în acel spaţiu.

Îmi amintesc de copilăria mea în La Pampa, ca un set de întâmplări incredibile, cartierul, şcoala, prietenii. Toată acea lume în câteva cadre purta libertatea şi dorul că totul era posibil de pe bicicleta ta. Rafturile, jucăriile mele, programele tv, după-amiezile pline de imaginaţie în lumi paralele au făcut ca acei ani să fie esenţiali pentru ce sunt azi.

Oraşul în care m-am născut a fost mereu atemporal, cu case din trecut, ce par scoase din machete din filme din anii 40 şi care convieţuiesc cu spaţiile noi şi moderne, case vechi pe care civilizaţia le va transforma inevitabil în mersul său. Liniştea a ceea ce e un început de oraş şi final de sat produc o senzaţia de apartenenţă constantă, aşa că e necesar să mă întorc acolo, pentru a mă reîntâlni pe mine.

Viaţa mea astăzi e într-un alt oraş, în La Plata, Buenos Aires, pe care l-am ales pentru a-mi termina studiile universitare, arte plastice, desen şi gravură, oraş în care a trebuit să locuiesc într-o casă nouă, să îmi formez alte relaţii, să cunosc locuri noi şi să le trăiesc de formă cotidiană. Spaţiul meu actual are influenţe din casa bunicilor şi a părinţilor. E plin de obiecte şi piese de mobilier vechi, mare parte din ele dăruite de bunica mea. Mai am anumite obiecte religioase din culturi diferite, care convieţuiesc unele cu altele, precum un buddha pe care l-a adus tata din China şi mi s-a părut mereu amuzant şi alte câteva amulete de sfinţi care mi-au fost dăruite.

Familia mea practică catolicismul, cum continuă multe familii din ţară şi deşi eu nu sunt catolică, de mică mergeam la biserică. Îmi aduc aminte de mirosul de tămâie care mă fascina, în timp ce pe toţi ajungea să îi sature. Când preotul îşi ţinea predica, îmi atrăgeau atenţia statuile pe care le adoram şi care dădeau semnificaţie locului, aranjamentele florale, tablourile cu răstignirea.

Îi observam pe cei prezenţi, cum asistau cu cele mai bune haine şi pieptănaturi, hainele preotului, care niciodată nu purta aceleaşi combinaţii de la o duminică la alta, cu marginile aurite şi cu mărgelele de rozar la gât. Momentele precum “sărutul păcii” îmi păreau distractive, ca o joacă, să săruţi necunoscuţi şi să le urezi pace, un act de iubire care nu părea ciudat nimănui.

Am avut norocul să îmi trăiesc toată copilăria în acelaşi loc şi să mă pot întoarce mereu la spaţiile în care am locuit cu ani în urmă. În amintirea mea au rămas intacte locuri precum şcoala primara, sălile sale cu afişe şi culori, pauzele interminabile în curţile din ciment, grădina care părea imensă, piesele şcolare în care jucam şi holurile care ne adăposteau iarna pentru a ne juca şi ne salvau de frigul din pampas.

Cu fotografiile mele încerc să păstrez momente, persoane care înseamnă mult pentru mine, pentru lumea mea, situaţii care sunt încărcate de magie şi spontaneitate, chiar dacă sunt premeditate, aranjate, sau găsite întâmplător.

Să le văd pe o hârtie mai încolo îmi da sentimentul continuităţii. Este forma pe care o am eu de a comunica, arhiva şi a-mi aminti de mine, de ce simţeam când am făcut fotografia şi de ce simt apoi de-a lungul timpului.

Fotografii de Renata Arrigone Ghizzo